DESPRE PROIECT

.Prin intermediul acestui proiect se dorește, în primul rând, îmbunătățirea stării de conservare a 4 habitate de interes comunitar din situl Natura 2000 ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest, prin implementarea unor măsuri active de conservare din Planul de management aprobat ce vizează reconstrucția ecologică a 50 ha ale habitatului 4070* Tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, 33,1 ha ale habitatului 9260 Vegetație forestieră cu Castanea sativa, 32 ha ale habitatului 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior și 25 ha ale habitatului 3240 Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane, precum și informarea/conștientizarea factorilor interesați cu privire la proiectul propus.

Proiectul va contribui și la îmbunătățirea gradului de informare/conștientizare a factorilor interesați asupra importanței habitatelor de interes comunitar vizate de proiect, și a importanței îmbunătățirii statutului de conservare al acestora, care în aceste condiții va aplica în practicile zilnice informațiile primite (vor ține cont de activitățile permise sau interzise în zona habitatelor).

Se dorește ca, după desfășurarea activităților prevăzute în cadrul acestui proiect, comunitățile locale să fie mult mai conștiente de valoarea habitatelor de interes comunitar vizate și de impactul pe care îl au activitățile lor asupra acestora și, în consecință, gradul de intervenție (deranj) asupra habitatelor să scadă, depozitarea necontrolată a deșeurilor să înceteze, animalele domestice să fie ținute departe de teritoriile importante pentru habitatele de interes comunitar.

În plus, în cadrul proiectului, pentru a sprijini și a demonstra acțiunile de conservare a speciilor și habitatelor din situl ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest, va fi creat un sistem informatic ce va putea fi accesat prin intermediul paginii web a proiectului. Astfel, vor fi disponibile două versiuni:

o versiune securizată, care va servi pentru centralizarea, organizarea și păstrarea datelor de teren și a altor tipuri de informații, ce va fi actualizată de către administrația sitului ROSCI0129, la care vor avea acces experții cu atribuții în domeniul conservării biodiversității ce vor realiza studii pe suprafața sitului, împreună cu personalul administrației sitului. Această versiune va oferi analize și decizii durabile în timp real. Aceasta va permite și încărcarea și vizualizarea track-urilor de teren și marcarea direct pe hartă a unor poligoane sau track-uri în cazul în care acestea nu sunt disponibile. În plus, datele vor putea fi filtrate conform criteriilor solicitate (de ex. specie, habitat, perioadă, observator, rapoarte etc.) și exportate sub forma de fișiere xls sau kmz.

o versiune publică, ce va putea fi accesată de publicul larg, orice utilizator putând semnala diferite aspecte din aria protejată (poze cu specii, habitate, trasee tematice, amenințări, păreri din aria protejată etc.). Versiunea publică va permite intercorelarea cu versiunea securizată, de unde se vor putea extrage date pentru realizarea de prezentări pentru turiști (de ex. locații de habitate, de specii, prezentări și localizări ale rezervațiilor din ROSCI0129) și stoca informațiile specifice (unități de cazare, trasee de vizitare, șosele și drumuri locale deschise accesului public, puncte de agrement etc.). Această versiune va reprezenta o metodă excelentă de educație ecologică și implicare a comunității locale și a turiștilor în protejarea ariei naturale.

Prin domeniul și tematica abordate (de întărire a managementului siturilor Natura 2000, de dezvoltare a Rețelei Natura 2000 în România și de contribuție la implementarea în România a Directivei 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale și Directivei 2009/147/EC privind protecția păsărilor sălbatice), prezentul proiect va contribui în mod direct la: realizarea Obiectivului Specific 4.1. al Axei Prioritare 4 a POIM 2014-2020, și anume la „Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității prin măsuri de management adecvate și refacerea ecosistemelor degradate”.

Pe durata derulării proiectului, sunt prevăzute următoarele activități principale:

– Activitatea A.1. Activități de implementare a măsurii active referitoare la reconstrucția ecologică a 50 ha de habitat prioritar de interes comunitar 4070* Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium;

– Activitatea A.2. Activități de monitorizare a reconstrucției ecologice a 50 ha din habitatul 4070* Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium;

– Activitatea A.3. Activități de implementare a măsurii active referitoare la reconstrucția ecologică a 33,1 ha de habitat de interes comunitar 9260 Vegetaţie forestieră cu Castanea sativa;

– Activitatea A.4. Activități de monitorizare a reconstrucției ecologice a 33,1 ha din habitatul 9260 Vegetaţie forestieră cu Castanea sativa;

– Activitatea A.5. Activități de implementare a măsurii active referitoare la reconstrucția ecologică a 32 ha de habitat prioritar de interes comunitar 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae);

– Activitatea A.6. Activități de monitorizare a reconstrucției ecologice a 32 ha din habitatul 91E0* Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae);

– Activitatea A.7. Activități de implementare a măsurii active referitoare la reconstrucția ecologică a 25 ha de habitat de interes comunitar 3240 Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane;

– Activitatea A.8. Activități de monitorizare a reconstrucției ecologice a 25 ha din habitatul 3240 Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane;

– Activitatea A.9. Activități de consultare, conștientizare și informare;

– Activitatea A.10. Dezvoltarea capacităților structurii de administrare implicate în managementul sitului Natura 2000 ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest;

– Activitatea A.11. Managementul proiectului (planificarea, implementarea și monitorizarea / evaluarea activităților);

– Activitatea A.12. Auditul financiar al proiectului.